Telefonia fixa in Romania secolului trecut

Suntem in perioada 1923 – 1927 in Romania. Telefonia tocmai fusese introdusa dar nu era foarte raspandita. Putine firme isi instalasera telefoane iar primele reclame care apareau in publicatiile vremii nu contineau decat adresa sau rar, cate un numar de telefon format din 2/4 cifre. Unele firme publicau “adresa telegrafica” folosind telegraful ca mijloc principal de comunicare.

Pana in 1935 telefonia fixa deja evoluase. Reclamele din acest an prezinta numere de apel din 5 cifre, Nu doar atat dar si oferta de servicii telefonice si aparate cu functii multiple se diversificase: centrale telefonice, aparate pentru ascensoare, de exterior sau pentru supraveghere… paleta de oferte era foarte diversificata.

Desi la inceputuri, reteaua telefonica rezista si cutremurului din 1940. Dupa prabusirea blocului Carlton s-a tinut legatura telefonica cu persoanele prinse captive la subsolul cladirii, telefoanele functionand pana in momentul in care subsolul a fost complet inundat si nu au mai existat supravietuitori.

Si ajungem in perioada comunista de dupa 1945. Se interzic aparatele telefonice, altele decat cele care se pot inchiria de la stat, de la PTTR (Posta Telefon Telegraf Radio). Pe piata nu mai exista decat un singur model, cel produs de Electromagnetica. Reteaua se dezvolta la inceput rapid in perioada 1955 – 1960 apoi este lasata de izbeliste. Nu se mai modernizeaza, nu se mai imbunatateste. Trecerea timpului si lipsa din ce in ce mai pronuntata de piese pentru reparatii si intretinere duc la intreruperi in functionarea retelei si la scaderea puternica a calitatii convorbirilor. Sunt cazuri in care pentru a reusi sa apelezi un numar trebuie sa formezi de zeci de ori si sa astepti minute bune pana vine tonul de apel. In momentul stabilirii legaturii zgomotul de fond este cateodata mai puternic decat vocea interlocutorului, facand convorbirea imposibil de continuat.

In tot acest timp, la Palatul Telefoanelor functioneaza prima centrala automata instalata in Bucuresti.