Marea Criză Economică 1929-1933 a debutat la 29 octombrie 1929 prin crahul bursier de la New York. La scurtă vreme a afectat cea mai mare parte a Europei. În România, criza s-a făcut simţită prin scăderea masivă a preţurilor în special la produsele agricole al căror preţ a ajuns, în anul 1931, la jumătate faţă de nivelul anului 1929. Criza a lovit şi instituţiile de credit care, afectate de lipsa de încredere a clienţilor, s-au confruntat cu retragerile capitalurilor străine şi a depunerilor interne. Drept consecinţă, au apărut falimente răsunătoare, cum sunt cele declarate de Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch, Blank & Co. sau Banca Berkovitz.
Bancnotele pe care le puteti vedea in pozele din acest articol au circulat in Romania, in perioada interbelica. Marcat de distrugerile economiei romanesti din timpul razboiului leul romanesc intra pe panta inflatiei.
Sistemul financiar românesc a început să fie afectat puternic începând cu 1930, când firmele cu capital străin s-au retras de pe piaţa românească, încercând să-şi limiteze pierderile şi să mai salveze o brumă de profit. Conform estimărilor neoficiale, între octombrie 1929 şi iulie 1931 s-au retras din România peste 17 miliarde de lei.
Din această cauză, sistemul bancar a intrat în colaps, cele mai răsunătoare falimente bancare din epocă fiind cele ale Băncii Ţării Româneşti şi ale Băncii Berkovitz, ambele din Bucureşti. Criza bancară, anunţată încă din 1930, a creat o adevărată panică printre deponenţi, oamenii începând să-şi retragă masiv banii depuşi.
Criza s-a resimţit diferit totuşi de la o familie la alta. Singurii români neafectaţi de criză au fost cei care trăiau din producţia proprie, fără să fie nevoiţi să cumpere ceva de pe piaţă. Cei care se autosusţineau nu aveau nevoie de exterior.
În această perioadă, nivelul de trai a scăzut drastic. În anul 1933, indicele general al salariilor nominale reprezenta 63 % din cel al anului 1929. O situaţie extrem de grea era cea a salariaţilor publici, ale căror salarii au fost supuse unor reduceri succesive (10-23 % în 1930, 15 % în 1932, 10 % în Bucureşti în 1933-1934), cunoscute sub numele de “curbe de sacrificiu”. Salariile reale au scăzut, totuşi, într-un ritm inferior celor nominale, ceea ce nu a împiedicat populaţia să resimtă şocul scumpirilor cotidiene.
Devalorizarea leului a fost mascată prin micşorarea generală a preţurilor, dar aceasta nu a putut împiedica deprecierea cursului monedei româneşti. Criza economică a compromis stabilizarea monetară din 1929; prin instituirea monopolului BNR asupra comerţului cu valute şi impunerea unui curs oficial al leului faţă de acestea în anul 1932.
Efectele crizei din 1929-1933 asupra Romaniei:
– Peste 500 de fabrici au dat faliment si astfel 60000 de muncitori au intrat in somaj.
– Preturile la produsele agricole au scazut cu 60-70% si cu ele au scazut si incasarile la buget si cheltuielile statului.
– Industria a cunoscut o scadere de 50%.
– Desi productia agricola a crescut cu 30%, datorita scaderii preturilor, veniturile au scazut cu 55% .
– Pretul graului nu acoperea nici macar cheltuielile necesare recoltarii.
– Agricultorii ardeau granele si aruncau alte produse pentru ca nu aveau cerere sau pentru ca era prea scump sa le recolteze/produca.
– Peste 2.5 milioane de agricultori aveau credite la banci sau la camatari.
– Reducerea salariilor cu 10% in 1931 urmata in 1932 si 1933 de alte reduceri salariale.
– Cresterea taxelor pe bunurile de consum si a impozitului pe salarii.
– Cresterea somajului la un nivel alarmant.
– Aparitia falsificatorilor de moneda nationala si moneda straina si a hotilor “la drumu’ mare”.
– Aparitia camatarilor, majoritatea evrei, care cereau dobanzi enorme.
– Cresterea deficitului bugetar.
– Exportul de grau si petrol scade cu 58%.
– La finalul crizei, in anul 1933, in Romania erau peste 300000 de someri.
– Foarte multe sinucideri in randul celor care au contractat credite si nu le mai puteau rambursa
Crisan Mircioiu a fost medic in Cluj. Are 95 de ani, scrie carti si este cetatean de onoare al orasului. Isi aminteste copilaria marcata de criza. Are si astazi reflexele omului care a trecut prin mari greutati si se gindeste cu grija la prezent si la ce va avea de infruntat generatia de acum, „ca sa se poata tine pe picioare, sa nu o mature urgia!”
Zahar alb pentru zile negre
„Tin minte foarte bine: a inceput in industrie. Acolo a lovit prima data. Stateam la bunici, nucleul marii familii, cartierul general. Doi dintre fratii lui tata au fost concediati. Unul de la Astra Romana si altul de la Rafinariile din Campina. Plecau dimineata sa caute de lucru prin sate, pe la ateliere. Umblau pe la Filipesti, prin toate localitatile din jurul Ploiestilor.
Eram copil, dar stiu cum ii asteptam seara cu vesti, au gasit sau nu de lucru?! Eu eram pustan, mergeam cu ei pe strazi cand faceau demonstratii, pentru ca sa stiti, erau nemultumiri, revolte, miscari muncitoresti. Vremurile de criza creeaza agitatii sociale.
Cantam pe strazi, si eu ma amestecam cu ei: Hai la lupta cea mare! Cintam cu totii.
Tata mergea cu prietenii lui, generatia de inceput de secol, la cafeneaua lui Popov. Acolo li se servea ceai, seara de seara se adunau si povesteau la cafenea. Li se spunea „popovisti”. Dar ceaiul de la cafenea nu avea zahar, nu se gasea. Asa ca fiecare mergea cu zaharul in buzunar.
Cu o „cosca” de zahar indulceai trei ceaiuri! Dar erau tineri si au razbit. Tata a intrat in petrol, a fost unul dintre primii maistri petrolisti din Campina si m-a tinut la facultate la Cluj. Cind am ajuns in oras erau anii treizeci. Am uitat de criza. Era atat de frumos!
Studentii purtau bascute, cei de la medicina cu insemnul, craniu cu doua oase incrucisate, cusut cu auriu. Mi s-a parut ca sint in Heidelberg! Nici nu-mi mai era foame. Vedeti, la tinerete infrunti mai usor orice. Eu vreau sa le spun generatiilor de azi sa aiba intelepciune, sa fie rationale. Trebuie sa inteleaga si sa nu ceara mai mult decit se poate da. Ar fi o nebunie sa sara toate breslele si sa ceara mariri de salarii acum. Trebuie putina cumpatare, pentru ca aceasta criza e doar la inceput!”
Elisabetei Freundlich i se spune Elsa. Are 85 de ani si este evreica venita din Satu Mare. Provine dintr-o familie de negustori instariti, care aveau firma de comert in centrul orasului, la Casa Alba. Le mergea bine, tatal doamnei Elsa se pricepea la comert cu toate ca era doctor rabin, pregatit la scoala de la Bratislava, in paralel cu scoala laica de la Heidelberg.
Pe timpul primului razboi s-a ocupat, din partea statului, de alimentatia publica pe intreg judetul, „atunci cind si apa se dadea cu portia”! Firma lor isi facea reclama la Cinematograf.
„Se povestea si se stia ca era greu. Noi aveam ce minca, dar imi amintesc ca magazinul a luat foc intr-o zi. Asigurarile au refuzat sa plateasca despagubiri.
Tata era suparat, spunea ca nu au bani, ca e criza, dar il deranja ca-l acuzasera de autoincendiere. Nu s-a mai judecat cu ei, a facut ce a putut sa-si revina. Era multa solidaritate atunci. Vecinii nostri si noi, cei mai instariti, puneam in curte fasole, carne, faina, lumanari chiar, ca nu se gaseau, lasam poarta deschisa si veneau cei nevoiasi si se serveau. Eram discreti, nu vroiam sa se rusineze. Dar stiam ca cei care luau luminarile le vor aprinde de sabat si ne bucuram.”
Criza, dolarul si ardelenii
Scriitorul Miron Scorobete traia la tara la inceputul deceniului al patrulea din secolului trecut. „Acolo nu s-a simtit criza aproape deloc. Gospodariile din Ardeal erau individuale, autarhice. Traiam din ce produceam, nu depindeam de nimeni altcineva. Criza se declanseaza puternic atunci cind are efecte in lant, ca acum.
Ori gospodariile taranesti nu erau in retea, se autosustineau. Vacile mergeau la pascut, seara le mulgeam, mincam. Mama ne tesea camasile, mergeam la tirg, acolo nu cumparam cu bani din banci. La noi in sate nu era industrie. Nu erau banci. In plus, multi ardeleni se intorsesera cu bani din America, erau la adapost de vremurile grele. Acum nu mai este nimeni adapostit.”
Salarii cu intirziere si lectia lui Roosevelt
Istoricul si academicianul Camil Muresanu povesteste pentru Hotnews.ro amintirile din familie, netiparite inca in cartile de istorie, dar si reflectiile sale in fata crizei actuale.
„Stiu ca tatal meu era foarte necajit. La fel si prietenii lui, profesori si ei, pentru ca nu-si luau salariile la timp. Treceau si doua-trei luni pina cind venea o leafa. Erau necazuri din aceasta pricina, cu gospodaria si cu familia. Era greu sa te descurci cind nu stiai daca vin banii si cind.
Angajatii la stat isi luau lefurile cu intirziere, iar cei din industrii erau concediati. Criza din 1929 s-a manifestat exploziv in sectorul industrial. Cea de acum, in sectorul bancar si de asigurari si se reflecta asupra industriei prin somajul care incepe sa se simta tot mai mult. In SUA, presedintele Franklin Roosevelt a creat atunci, ca masura anticriza, mari fonduri de rezerva.
Pe masura ce a trecut timpul, Vestul, dar si restul lumii, a uitat de criza si de rezerve. Stau si ma uit uimit la televizor si vad cum presedintele unui mare concern cum este Opel spune ca, de la inceputul anului, a inregistrat doua miliarde de euro pierderi! Pai, unde a fost?
Cind a vazut ca barca coboara pe povirnis, de ce nu a luat masuri, de ce nu s-au impacientat?! Ori ei au procedat ca jucatorii de la Monaco. Din prea multa incredere in sistemul bancar, au crezut ca cineva ii va salva, ca au in spate creditori care-i vor salva! Ei joaca mai departe, ca se va gasi cineva care sa le dea bani! Dar iata, vin vremuri cind nu te mai salveaza nimeni! Uitasera lectia lui Roosevelt. Acum ar trebui sa si-o aminteasca.”
Criza economica dintre 1929 si 1933 a lovit Romania ca o consecinta a apartenentei ei la sistemul economic mondial. Ea s-a facut simtita in aproape toate ramurile economice, de la industrie la comert, finante, circulatie monetara si sistem bancar. Criza interbelica a fost una de supraproductie, fiind agravata de scaderea puternica a puterii de cumparare a populatiei. A explodat la jumatatea anului 1929, afectind productia de fonta, cupru, otel, huila, sare, cantitati uriase de produse raminind nevindute in depozite.
Principalele masuri guvernamentale anticriza s-au tradus in concedieri colective, reducerea salariilor functionarilor. In 1933, indicele salariului nominal a scazut, in comparatie cu anul izbucnirii crizei, la 63,1%. De asemenea, autoritatile au decis fortarea exporturilor de cereale, in timp ce s-a incercat aplicarea unei legi a conversiei datoriilor agricole.
Bugetul de stat a ramas deficitar timp de trei ani consecutiv, apelindu-se la sporirea fiscalitatii, in paralel cu refinantarea deficitului prin angajarea a mai multe credite de restabilizare. In zona circulatiei monetare, criza creditelor a dus, in vara anului 1931, la prabusirea unor banci mari, ca Banca Generala a Tarii Romanesti, Banca Bercovits sau Marmorosch Blank. „Activele nocive” (sau „putrede”, cum li se spunea atunci) au fost preluate de catre Banca Nationala, fiind transferate apoi statului si altor banci.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5166680-trait-criza-din-1929-1933-nu-veneau-salariile-timp-nu-era-zahar-ceai-nu-plateau-despagubirile-asigurari.htm
Crisan Mircioiu a fost medic in Cluj. Are 95 de ani, scrie carti si este cetatean de onoare al orasului. Isi aminteste copilaria marcata de criza. Are si astazi reflexele omului care a trecut prin mari greutati si se gindeste cu grija la prezent si la ce va avea de infruntat generatia de acum, „ca sa se poata tine pe picioare, sa nu o mature urgia!”
Zahar alb pentru zile negre
„Tin minte foarte bine: a inceput in industrie. Acolo a lovit prima data. Stateam la bunici, nucleul marii familii, cartierul general. Doi dintre fratii lui tata au fost concediati. Unul de la Astra Romana si altul de la Rafinariile din Campina. Plecau dimineata sa caute de lucru prin sate, pe la ateliere. Umblau pe la Filipesti, prin toate localitatile din jurul Ploiestilor.
Eram copil, dar stiu cum ii asteptam seara cu vesti, au gasit sau nu de lucru?! Eu eram pustan, mergeam cu ei pe strazi cand faceau demonstratii, pentru ca sa stiti, erau nemultumiri, revolte, miscari muncitoresti. Vremurile de criza creeaza agitatii sociale.
Cantam pe strazi, si eu ma amestecam cu ei: Hai la lupta cea mare! Cintam cu totii.
Tata mergea cu prietenii lui, generatia de inceput de secol, la cafeneaua lui Popov. Acolo li se servea ceai, seara de seara se adunau si povesteau la cafenea. Li se spunea „popovisti”. Dar ceaiul de la cafenea nu avea zahar, nu se gasea. Asa ca fiecare mergea cu zaharul in buzunar.
Cu o „cosca” de zahar indulceai trei ceaiuri! Dar erau tineri si au razbit. Tata a intrat in petrol, a fost unul dintre primii maistri petrolisti din Campina si m-a tinut la facultate la Cluj. Cind am ajuns in oras erau anii treizeci. Am uitat de criza. Era atat de frumos!
Studentii purtau bascute, cei de la medicina cu insemnul, craniu cu doua oase incrucisate, cusut cu auriu. Mi s-a parut ca sint in Heidelberg! Nici nu-mi mai era foame. Vedeti, la tinerete infrunti mai usor orice. Eu vreau sa le spun generatiilor de azi sa aiba intelepciune, sa fie rationale. Trebuie sa inteleaga si sa nu ceara mai mult decit se poate da. Ar fi o nebunie sa sara toate breslele si sa ceara mariri de salarii acum. Trebuie putina cumpatare, pentru ca aceasta criza e doar la inceput!”
Elisabetei Freundlich i se spune Elsa. Are 85 de ani si este evreica venita din Satu Mare. Provine dintr-o familie de negustori instariti, care aveau firma de comert in centrul orasului, la Casa Alba. Le mergea bine, tatal doamnei Elsa se pricepea la comert cu toate ca era doctor rabin, pregatit la scoala de la Bratislava, in paralel cu scoala laica de la Heidelberg.
Pe timpul primului razboi s-a ocupat, din partea statului, de alimentatia publica pe intreg judetul, „atunci cind si apa se dadea cu portia”! Firma lor isi facea reclama la Cinematograf.
„Se povestea si se stia ca era greu. Noi aveam ce minca, dar imi amintesc ca magazinul a luat foc intr-o zi. Asigurarile au refuzat sa plateasca despagubiri.
Tata era suparat, spunea ca nu au bani, ca e criza, dar il deranja ca-l acuzasera de autoincendiere. Nu s-a mai judecat cu ei, a facut ce a putut sa-si revina. Era multa solidaritate atunci. Vecinii nostri si noi, cei mai instariti, puneam in curte fasole, carne, faina, lumanari chiar, ca nu se gaseau, lasam poarta deschisa si veneau cei nevoiasi si se serveau. Eram discreti, nu vroiam sa se rusineze. Dar stiam ca cei care luau luminarile le vor aprinde de sabat si ne bucuram.”
Criza, dolarul si ardelenii
Scriitorul Miron Scorobete traia la tara la inceputul deceniului al patrulea din secolului trecut. „Acolo nu s-a simtit criza aproape deloc. Gospodariile din Ardeal erau individuale, autarhice. Traiam din ce produceam, nu depindeam de nimeni altcineva. Criza se declanseaza puternic atunci cind are efecte in lant, ca acum.
Ori gospodariile taranesti nu erau in retea, se autosustineau. Vacile mergeau la pascut, seara le mulgeam, mincam. Mama ne tesea camasile, mergeam la tirg, acolo nu cumparam cu bani din banci. La noi in sate nu era industrie. Nu erau banci. In plus, multi ardeleni se intorsesera cu bani din America, erau la adapost de vremurile grele. Acum nu mai este nimeni adapostit.”
Salarii cu intirziere si lectia lui Roosevelt
Istoricul si academicianul Camil Muresanu povesteste pentru Hotnews.ro amintirile din familie, netiparite inca in cartile de istorie, dar si reflectiile sale in fata crizei actuale.
„Stiu ca tatal meu era foarte necajit. La fel si prietenii lui, profesori si ei, pentru ca nu-si luau salariile la timp. Treceau si doua-trei luni pina cind venea o leafa. Erau necazuri din aceasta pricina, cu gospodaria si cu familia. Era greu sa te descurci cind nu stiai daca vin banii si cind.
Angajatii la stat isi luau lefurile cu intirziere, iar cei din industrii erau concediati. Criza din 1929 s-a manifestat exploziv in sectorul industrial. Cea de acum, in sectorul bancar si de asigurari si se reflecta asupra industriei prin somajul care incepe sa se simta tot mai mult. In SUA, presedintele Franklin Roosevelt a creat atunci, ca masura anticriza, mari fonduri de rezerva.
Pe masura ce a trecut timpul, Vestul, dar si restul lumii, a uitat de criza si de rezerve. Stau si ma uit uimit la televizor si vad cum presedintele unui mare concern cum este Opel spune ca, de la inceputul anului, a inregistrat doua miliarde de euro pierderi! Pai, unde a fost?
Cind a vazut ca barca coboara pe povirnis, de ce nu a luat masuri, de ce nu s-au impacientat?! Ori ei au procedat ca jucatorii de la Monaco. Din prea multa incredere in sistemul bancar, au crezut ca cineva ii va salva, ca au in spate creditori care-i vor salva! Ei joaca mai departe, ca se va gasi cineva care sa le dea bani! Dar iata, vin vremuri cind nu te mai salveaza nimeni! Uitasera lectia lui Roosevelt. Acum ar trebui sa si-o aminteasca.”
Criza economica dintre 1929 si 1933 a lovit Romania ca o consecinta a apartenentei ei la sistemul economic mondial. Ea s-a facut simtita in aproape toate ramurile economice, de la industrie la comert, finante, circulatie monetara si sistem bancar. Criza interbelica a fost una de supraproductie, fiind agravata de scaderea puternica a puterii de cumparare a populatiei. A explodat la jumatatea anului 1929, afectind productia de fonta, cupru, otel, huila, sare, cantitati uriase de produse raminind nevindute in depozite.
Principalele masuri guvernamentale anticriza s-au tradus in concedieri colective, reducerea salariilor functionarilor. In 1933, indicele salariului nominal a scazut, in comparatie cu anul izbucnirii crizei, la 63,1%. De asemenea, autoritatile au decis fortarea exporturilor de cereale, in timp ce s-a incercat aplicarea unei legi a conversiei datoriilor agricole.
Bugetul de stat a ramas deficitar timp de trei ani consecutiv, apelindu-se la sporirea fiscalitatii, in paralel cu refinantarea deficitului prin angajarea a mai multe credite de restabilizare. In zona circulatiei monetare, criza creditelor a dus, in vara anului 1931, la prabusirea unor banci mari, ca Banca Generala a Tarii Romanesti, Banca Bercovits sau Marmorosch Blank. „Activele nocive” (sau „putrede”, cum li se spunea atunci) au fost preluate de catre Banca Nationala, fiind transferate apoi statului si altor banci.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5166680-trait-criza-din-1929-1933-nu-veneau-salariile-timp-nu-era-zahar-ceai-nu-plateau-despagubirile-asigurari.htm
sa ne asteptam la inca o criza economica? spuneau la stiri ca sunt semne ca urmeaza o criza economica mai puternica decat cea de acum 5 ani…. ce facem?
sa ne asteptam la inca o criza economica? spuneau la stiri ca sunt semne ca urmeaza o criza economica mai puternica decat cea de acum 5 ani…. ce facem?