Faceam Craciunul pe ascuns. Craciunul fusese desfiintat de comunisti si mutat de revelion. Mos Craciun se numea acum Mos Gerila si venea pe 31 decembrie seara iar Craciunul devenise o zi lucratoare ca oricare alta.
Datinile au urmat si ele majoritatea locatarilor mutati de la casa la bloc. Se impodobea bradul, se gateau mancaruri de sarbatoare, iar pentru a face rost de carne era o adevarata aventura. Pensionarii stateau cu zilele la coada, pe scaunele pliante, sau isi lasau rand si mai treceau pe acasa ca sa se incalzeasca. Portocalele, bananele, carnea, ouale, drojdia, zaharul, faina, nu se gaseau si era bataie pe ele cand aducea la cate o alimentara. Niciodata indeajuns pentru toti. Cei care aveau rude la tara erau mai avantajati, aveau sansa sa obtina mai usor carne in special. Cacao, stafide, nu se gaseau pe nicaieri, nici nu avea rost sa cauti. Nuci gaseai cu greu in piata, dar la niste preturi foarte mari. Sa cauti alimentele de care aveai nevoie devenise o activitate zilnica, pentru care pierdeai ore intregi.
Daca la tara gaseai mai usor carne, painea era un aliment vandut pe cartela, sau greu de procurat. Si din cauza asta vedeai in gara multi calatori cu saci de rafie plini de paini care plecau la tara, ducand acolo paine si intorcandu-se cu carne. In Bucuresti oricum nu se mai vindea decat un singur fel de paine, painea obisnuita intermediara. Bunica mea care avea probleme cu tensiunea si trebuia sa manance fara sare trebuia sa se duca la magazinul unei brutarii sa gaseasca paine fara sare. Cateodata, rar, se aduceau cornuri sau batoane. Briosile, painea impletita, franzelele albe, japonezele care la un moment dat erau atat de bune, nu se mai faceau de foarte multi ani.
Si pentru ca era destul de scumpa, 2 lei o paine de 200 de grame, se vindea si la jumatate, si la sfert. Comparati cu preturile din prezent: atunci o prajitura amandina costa 2 lei 50 bani.
Cautarea alimentelor pentru mesele de Craciun incepea din noiembrie. Pe atunci aveam ierni adevarate cu zapada in toata luna decembrie si toti depozitau pe balcoane, la rece, mancarea, pana era momentul sa fie gatite pentru sarbatori.
Aveam si colindatori, dar nu ceva deosebit. Sorcova era nelipsita, si gaseai de cumparat de obicei in piata, sorcove facute de minoritari din hartie colorata, sarma si un bat de lemn. Era datina recunoscuta oficial si permisa in aceleasi vremuri, asta si impodobitul bradului. Era ceea ce ne mai lasasera tartorii regimului. Cateva frimituri, sa ne aducem aminte.
Cartierele nu erau impodobite cu luminite sau ornamente in locurile publice, asa cum ne-am obisnuit sa fie acum. Nu era nici macar un brad impodobit al orasului sau al cartierului. Totul la fel de gri ca si pana atunci. Doar seara, blocurile erau feerice, cu fiecare fereastra stralucind de luminitele colorate ale brazilor stralucind printre globuri si beteala. Colindele nu erau permise la radio, nu se faceau discuri sau casete cu colinde, erau interzise.
Si nu, nu erau zile libere. Si 25, si 26 decembrie, daca picau in timpul saptamanii, erau zile lucratoare. Doar copiii aveau vacanta, era vacanta de iarna.
Craciun trist, comunist, in dictatura.
