Jurnalul unui gras (4) – ziua 7
Este 9 dimineata. Stau la masa cu farfuria asta cu oua fierte si o amestecatura de legume in fata si nu inteleg in ce univers am nimerit. In primul rand, eu nu mananc dimineata. Dimineata de obicei beau mult Pepsi si prima masa este undeva in jurul pranzului. In al doilea rand… da, doua oua fierte, si niste salata, si cam ce ar trebui sa imi tina mie de foame mancarea asta? Fara paine, fara unt, fara niste branza telemea din aia grasa si gustoasa, sau niste branza Feta… cine se satura din asa ceva?
Incep sa mananc asa, cam in sila. Ma tot gandesc ce buna ar fi acum o shaorma sau un burger, sau macar niste aripioare de la KFC. Legume nu am mai mancat… nici nu mai tin minte de cand. Nu au nici un gust, nici macar nu am putut sa pun cat ulei as fi vrut, doar o lingurita si aia cu ulei de masline, adica fix ce nu imi place. Inghit cu noduri, dar nu am ce face. Da, eu am fost ala care am luat decizia sa incep regimul. Ieri am crezut ca mor, nu stiu in mod real cat de aproape eram de momentul ala, dar a parut foarte aproape.
Nici macar cafeaua nu are zahar. De obicei puneam o lingura cu varf, si o faceam pe jumatate cu lapte. Pe de o parte incerc sa ma motivez ca ceea ce fac e bine pentru mine, si ma dau viteaz si incerc sa am o atitudine pozitiva, pe de alta parte este fiecare celula din corpul meu pe care le aud urland dupa o ceafa de porc prajita in untura, 5 mici din aia mari si jumatate de borcan de maioneza turnata pe deasupra. Si 3-4 amandine. Si asta doar asa, ca sa imi potoleasca pofta pe moment.
Cine zicea ca e usor sa slabesti? Nu e. Si mai mult decat atat, am o stare de nervi din aia, cu furie, nu pot sa ma gandesc decat la mancare si sincer, sunt foarte aproape sa ma infig in niste snickers si carnati. Sunt online la munca fiindca lucrez de acasa, dar nu ma pot concentra, toata mintea mea cauta solutii de rezolvare. Stau pe net si gasesc tot felul de pastile, ceaiuri, video-uri cu oameni fericiti care fac tratament cu Ozempic si au scapat de grasime si de mancatul haotic… Ozempic nu imi permit. Costa mult prea mult pentru mine. Nu il pot lua pe asigurare, ca nu am diabet. Sau poate ca am, dar nu stiu. Nu imi fac analizele, sunt prea ingrozit de ce rezultate ar putea sa iasa la cat de rau ma simt.
Am ajuns la masa de pranz. Piept de pui la gratar cu alta salata de legume. Daca vrei sa il faci pe careva sa se lase de regimul de slabit, asta ii dai sa manance: piept de pui la gratar cu salata de legume. Nu cred ca poate fi ceva mai oribil decat atat. A, ba da: brocolli. Ala se da numai la dusmani. Imi lipseste painea. Imi lipseste si portia de cartofi prajiti. Si o groaza de alte chestii pe care nu mai am voie sa le mananc. Pur si simplu imi curg balele cand ma gandesc la burgerii de la McDonalds pe care ii cumparam zilnic.
Restul zilei il petrec incercand sa muncesc si ascultand in paralel tot felul de podcasturi si vloguri de pe youtube cu diverse solutii de slabit rapid, foarte rapid, zeci de kile in cat mai scurt timp. Dar imi dau seama ca nu se aplica la mine. Adica poate ar fi mers sa incep un tratament cu orice zic astia, medicamente, suplimente, toate alea de te vindeca de orice, daca nu as fi atat de defect, mai ales in ceea ce priveste ficatul, inima si rinichii. Si stomacul, ca si ala doare si am reflux.
Masa de seara si mai simplu decat atat: conserva de ton. Ghici cu ce? Cu alte legume. Bine macar ca am nimerit-o cat de cat la gust sa fie mancabila.
Inainte sa ma bag la somn simteam ca lesin de foame, si am interdictie sa mai mananc dupa 8 seara. O intrebasem pe doctora ce sa fac in caz de urgenta cand simt ca nu mai pot de foame si e noapte? Si mi-a zis sa mananc ceva sunca slaba de pui, ceva care sa aiba proteine multe, ca astea blocheaza senzatia de foame. Si cel putin partial a avut dreptate. M-a mai linistit, nu de tot, dar cat sa fie la un nivel suportabil.
Prima zi? Vai de capul meu. Nu doresc asta nimanui. Dar cumva a trecut. Am rezistat. Nu stiu cat timp voi mai putea sa duc regimul asta ca deja m-am saturat de el dinainte de a-l incepe. Dar ceva trebuia sa fac si e singura chestie pe care a gasit-o mintea mea ca o posibila rezolvare a situatiei in care sunt.
