Mesajul unui pompier roman

In contextul evenimentelor din ultima perioada si in ceea ce priveste implicarea celor de la ISU in neregulile descoperite la Colectiv, nereguli care au dus la incendiul tragic de luna trecuta, am primit pe email un mesaj nesemnat dar al carui autor precizeaza ca este un simplu pompier roman. Publicam mai jos mesajul integral, asa cum l-am primit:

Sunt un simplu pompier roman. Citesc ultimele stiri si am o rugaminte la cei care vorbesc despre ISU: nu mai folosiţi termenul “pompieri” atunci când faceţi referire la cei de la comandă pentru că ei nu sunt pompieri, tot aşa cum nu sunt pompieri nici cei de la Inspecţia de Prevenire! Pompierii suntem noi, cei de la intervenţii, cei care ne periclităm viaţa şi integritatea corporală zilnic, în condiţii execrabile, cu echipamente sub orice standard de calitate şi protecţie. Avem camarazi care au murit şi camarazi răniţi, oameni care se descurcă pe cont propriu pentru refacere, iar aceasta pentru că noi nu suntem acoperiţi de asigurare de viaţă sau accident de muncă, ajungându-se să se facă chetă pe ţară pentru cei aflaţi pe paturile de spital.

incendiu_pompieri

De peste două decenii românii nu au dat doi bani pe ceea ce s-a întâmplat cu sistemul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, am fost numiţi bugetari cu salarii nesimţite, iar acum ni se pun în cârcă incompetenţa, neglijenţa criminală, nepotismul şi VENITURILE cu adevărat NESIMŢITE ale celor aflaţi la conducere, numiţi în exclusvitate pe criterii de afinitate politică – deşi sunt militari, iar legea interzice în mod expres legăturile politice! Când vedeţi autospecialele şi echipamentele noi din dotare să înţelegeţi că acestea sunt prezente doar în Capitală şi câteva municipii mari din România, în rest fiind jale pe faţa pământului pentru pompieri: avem maşini cu care ajungem în 30-45 de minute la intervenţii – dacă nu cedează pe drum! – oameni nu sunt suficienţi pentru că au fost trecuţi în rezervă cei de la operativ pentru protejarea posturilor din birouri care sunt încadrate cu soţii, amante, rude.

Nu avem destule aparate de respirat şi ne intoxicăm cu fum, nu avem cizme şi mănuşi de protecţie, iar costume de protecţie noi stau în magaziile inspectoratelor pentru defilări şi alte ocazii festive. Se cumpără autoturisme pentru deplasări, iar autospecialele sunt reparate prin eforturile subofiţerilor, furtunurile made în China cedează la intervenţii, folosim anvelope cu camere vechi de peste două decenii, ba chiar şi mai mult, motorina este de o calitate execrabilă înfundând sitele în mod curent. Nu există consilieri pe probleme psihologice, iar de boli profesionale nimeni nu spune un singur cuvânt… aşa că merităm cu vârf şi îndesat acea mărire de 10% (bani pe care mulţi îi folosim pentru a ne achiziţiona echipamente de protecţie şi materiale necesare pentru curăţenie, reparaţii, întreţinere în subunităţi!), mai ales că pompierii nu cer şpagă atunci când intră în fântâni, imobile în flăcări sau înainte de a începe operaţiunile de descarcerare sau resuscitare, aşa cum pretinde marea majoritate a corpului medical, a funcţionarilor publici şi a întregii clase politice!

Ei NU SUNT Pompierii, NOI SUNTEM POMPIERII, noi şi cei care au murit în incendii, în maluri surpate, în accidente produse în timpul deplasării către intervenţii din vina inconştienţilor sau a teribiliştilor care ignoră semnificaţia semnalelor luminoase de culoare roşie, aşa cum este aceasta definită în Codul Rutier aflat în vigoare, sau care au trecut în rezervă din cauza afecţiunilor dobândite în exercitarea atribuţiilor de serviciu!

Pompierii suntem noi, cei care ne luptăm cu vâltoarea apelor şi zăpada viscolită, în timp ce iluştrii noştri conducători se bucură de privilegii şi distincţii pe care nu le obţin nici măcar veteranii din teatrele de operţiuni din Afganistan şi Irak, dintre care mulţi servesc ţara acum şi ca pompieri! Nu ne mai nedreptăţiţi generalizând şi punându-i pe corupţii de sus în rând cu noi, căci nu merităm un asemenea afront!​

JustAlex
JustAlex
Articles: 116

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *