Nu degeaba era poreclita in soapta “Stalin in fusta”. Avand la baza scoala serviciului de Informatii Externe al Uniunii Sovietice, a devenit o legenda a lumii comuniste, seful serviciului URSS de spionaj fiind impresionat de devotamentul ei fanatic fata de Stalin desi sotul ei este ucis in 1938 la ordinele lui Stalin. In 1940 este numita la conducerea Cominternului iar in scurt timp devine liderul comunistilor romani aflati in exil.
Dupa 23 august 1944 Ana Pauker revine in Romania, de data aceasta imbracata in uniforma sovietica. Imediat dupa aceasta este numita secretara a Comitetului Central al PCR.
Ana Pauker devine incepand cu 1947 si Ministru de Externe al Romaniei, fiind persoana care a semnat actul prin care Insula Serpilor a fost cedata URSS.
Ocupandu-se si de desfasurarea procesului de colectivizare inceput in 1949, ea este cea care isi asuma raspunderea privind aplicarea hotararilor plenarei PMR care a decis colectivizarea agriculturii dupa modelul sovietic al colhozului. Ana Pauker a decis introducerea cotelor obligatorii exagerate pe care taranii erau obligati sa le dea statului. Cei care nu puteau plati cotele (in produse sau bani) erau arestati sau aveau o sansa de a scapa daca decideau sa cedeze proprietatile gospodariilor colective.
Teroarea colectivizarii naste rascoale taranesti care au fost innabusite folosind forta armata.
Ca lidera a PCR si a regimului dictatorial comunist si-a castigat o reputatie negativa, multi istorici considerand ca a jucat un rol tenebros in istoria Romaniei, aducand statului Roman numeroase prejudicii.
Avand nevoie de un tap ispasitor pe care sa gaseasca singur vinovat de tensiunile aparute in Romania, Gheorghe Gheorghiu Dej isi joaca ultima carte: ia legatura cu Moscova si il convinge pe Stalin de necesitatea eliminarii Anei Pauker din conducerea partidului.
In 1952 este destituita din functia de ministru al Afacerilor Externe si din cea de Vicepresedinte al Consiliului de Ministri. La 19 februarie 1953 este arestata si supusa anchetei de catre o comisie de partid, fiind acuzata de “cosmopolitism”, “deviere de dreapta”, legaturi cu serviciile de spionaj straine, promovarea legionarilor in partid, sabotarea colectivizarii.
Aceste interogatorii pregateau un proces politic care ar fi trebuit sa urmeze dar, la numai o luna si jumatate dupa moartea lui Stalin a fost eliberata din inchisoare si tinuta mai multi ani in arest la domiciliu.
In 1953 Ana Pauker trimite mai multe scrisori Biroului Politic al PMR, raspunzand acuzatiilor ce i se aduceau.
Iata cateva pasaje:
Am inselat increderea pe care partidul,clasa muncitoare si intreg poporul muncitor au avut-o in mine, dandu-mi munca de conducere in partid si in stat.
Astfel, oportunism a fost din partea mea cand dupa 23 august, vazand participarea activa a largii mase de muncitori si tarani saraci in actiunile si luptele conduse de partid, precum si sarcinile pe care le are de cuprind partidul, eu — abatandu-ma de la principiile leninist-staliniste de constructie de partid – am staruit asupra numarului membrilor de partid, in loc de a starui asupra numarului membrilor de partid, in loc de a starui asupra calitatilor lor.
Aceasta abatere oportunista a mea a daunat partidului si a folosit dusmanului, caci ascunzandu-si apartenenta politica si starea sociala s-au strecurat in partid legionari, national-taranisti, liberali, sionisti, carieristi, negustori, chiaburi…
Eu vazand atunci principalul pericol in P.N.T. – care, spre deosebire de Garda de fier, inca nu era complet compromis in fata maselor largi – consideram ca trebuie impiedicat ca P.N.T. sa utilizeze pentru scopurile sale masa celor ce fusesera inscrisi in Garda de fier…
De asemenea, am fost de acord atat cu propunerea lui Teogari, ca sa se inteleaga cu Patrascanu, cat si cu actiunea intreprinsa de S.S.J. [Serviciul Special de Informatii], care a tiparit, in intelegere cu un alt conducator legionar, un manifest iscalit Un grup de legionari actiune pe care am cunoscut-o dupa ce manifestul a fost tiparit si impartit. Am fost de acord cu folosirea unor conducatori ai Garzii de fier care se declarau gata sa ia atitudine impotriva altor sefi ai Garzii de fier, care chemau pe legionari la actiune contra noastra, pentru care erau si cei care militau pentru trecerea legionarilor la P.N.T…
Partidul iesise din ilegalitate cu circa 1000 de membri. Imediat dupa eliberare mai fusesera primiti in partid inca cateva mii de membrii…
Eu am zorit organizatiile de partid sa primeasca in partid, sa deschida portile partidului pentru numeroasele elemente cinstite, care in randurile maselor muncitoare se evidentiau prin combativitate si constiinta lor de clasa. O astfel de punere in chestiune excludea o verificare severa a fiecaruia, care vroia sa intre in partid, iar goana dupa cantitate a facut ca complectarea datelor de formular, recomandatiile si aprobarea cererii de intrare sa devie doar o formalitate. Aceasta a permis strecurarea in partid a elementelor straine, dusmane…
Eu insa, in fata luptei pe care partidul o avea de dus contra partidelor istorice inca nu pe deplin demascate si compromise atunci, am nesocotit pericolul activitatii legionare si am vazut acest pericol numai in legatura cu P.N.T. si nume in cazul cand P.N.T. ar reusi sa manevreze masa legionarilor, a carei aparenta de pasivitate eu am luat-o una reala.
Pentru indepartarea acestui pericol am crezut ca e bine ca s-au facut acorduri cu sefii legionari, care sa cheme cica pe aderentii lor la neagresiune.
Despre marea majoritate a membrilor de rand ai Garzii de fier gandeam ca – datorita nemultumirilor create in tara de razboiul si stapanirea hitlerista si a compromiterii uneltelor hitleriste, printre care Garda de fier, precum si a conditiilor revolutionare de dupa eliberarea tarii, majoritatea incepe sa se trezeasca de la sine si sa-si dea seama ca a gresit, inrolandu-se in criminala Garda de fier, ca sub povara acestei vini – ca sta in expectativa -, nestiind ce o asteapta si ca Maniu ar putea exploata aceasta stare de nesiguranta si temere spre a o atrage in actiunile sale.
Si mai departe, ca acesta trebuie impiedicat, aratandu-li-se legionarilor de rand ca calea spre reabilitare le este deschisa prin participarea activa la lupta impotriva sefilor lor de ieri si a politicii lor, precum si impotriva celorlalti reactionari si a politicii lor.
Ana Pauker a lucrat in ultimii ani de viata ca traducatoare de limba franceza si limba germana pentru Editura Politica. In 1950 i se depistase un cancer la san si este operata la Moscova. Moare din cauza cancerului la Bucuresti, la 3 iunie 1960.
Sursa foto: Fototeca online a comunismului romanesc
