Reclame care fac antireclama

Vizitand diverse site-uri iti este imposibil sa nu dai peste o reclama facuta in flash care se deschide pe aproape toata pagina, are sunete sau zgomote puternice care pornesc automat si nu permit click-ul pe alte link-uri din pagina.

Avantaje pentru firma de publicitate care le creeaza si le serveste pe pagini:

  • Rata mare de click-trough. Vizitatorii care incearca sa acceseze un link de pe site-ul respectiv sunt directionati catre pagina reclamei respective.
  • Cu cat mai mare si mai tipator, cu cat mai multe sunete care distrag atentia, cu atat mai bun. Este o idee care “tine” la cei care apeleaza la firme de publicitate.
  • Este cea mai buna metoda de a vinde o reclama de proasta calitate, si de a te mentine pe piata ca firma de publicitate.

Dezavantaje aduse vizitatorului:

  • Reclama blocheaza activitatea vizitatorului pe site pentru 10-30 de secunde, cat dureaza redarea reclamei. In unele cazuri, nici dupa aceasta vizitatorul nu poate accesa link-urile de pe site fiindca reclama a fost prost realizata si isi pastreaza zona activa.
  • Reclama reda automat anumite sunete / melodii / fundal sonor la care vizitatorul reactioneaza imediat inchizandu-si boxele sau inchizand pagina de explorer de web (factorul surpriza servit in mod gresit, deranjant).

Dezavantaje aduse site-ului care gazduieste o astfel de reclama:

  • Reducerea numarului de vizitatori
  • Imposibilitatea de a servi o informatie proprie vizitatorilor

Dezavantaje aduse clientului:

Vizitatorii, agasati de astfel de reclame, vor incepe sa asocieze experienta neplacuta cu brand-ul care incearca sa fie promovat. Vor tine minte: “din cauza reclamei de la firma X eu nu am putut sa vad stirea sau informatiile pe care le cautam” iar acest efect negativ se va vedea in viata reala. Din pacate clientii, nefiind cunoscatori ai psihologiei vizitatorilor de site-uri, nu stiu ca de fapt campania lor este ratata si se poate transforma in anti-reclama. Ei cred ca vizitatorii fac click pe reclama lor fiindca sunt interesati de ea – fals. Vizitatorii fac click in incercarea de a scapa de acea reclama sau de a accesa link-uri de pe pagina pe care a fost afisata.

Un vizitator intra pe un site pentru a obtine niste informatii. Daca nu le gaseste sau daca informatiile sunt blocate de o reclama care preia controlul explorerului de web, acesta va cauta aceeasi informatie pe alte site-uri. Dupa cateva experiente neplacute de acest gen (incercari nereusite de a accesa link-uri de pe site sau imposibilitatea de a citi informatia din cauza reclamei precum si deranjul cauzat de sunetele reclamei) vizitatorul nu va renunta sa mai acceseze site-ul favorit.

Piata vestica de publicitate precum si marile site-uri au inteles efectele negative ale acestor reclame. Din aceasta cauza, tocmai pentru a imbunatati experienta vizitatorilor, Yahoo a hotarat suspendarea reclamelor animate, care au sunete deranjante. Iar pentru partea de email, Yahoo a decis ca reclamele care apar in webmail sa fie statice, fara animatii de nici un fel, tocmai pentru a nu deranja si agasa vizitatorii.

Piata romaneasca de publicitate permite inca astfel de tehnici de publicitate si o va permite pana cand efectele negative unor astfel de campanii vor fi observate in special de clienti.

Voi da exemple in viitor de astfel de reclame. Peste cativa ani, acestea vor fi de domeniul trecutului.

JustAlex
JustAlex
Articles: 117

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *