ci oamenii, aia de care dai atunci cand raspunzi la anunturile de pe net. Pe experienta proprie, cu o groaza de nervi si timp evacuate pe apa sambetii.
Dupa 20 de ani de viata impreuna cu noi, pisica familiei s-a dus in raiul pisicesc, desi am incercat toate tratamentele posibile sa o salvez. Probabil atat i-a fost sa fie. Dupa care un mare gol in casa, tatal meu trist, eu trist, trebuia sa reintregim familia. Asa ca am intrat pe net si am cautat anunturi de la persoane care dadeau pisici spre adoptie. Nu am vrut sa cumpar de la un magazin de animalute, am zis ca daca tot fac chestia asta macar sa salvez una care ar sta pe strada iarna asta.
Si dau primul apel.
– Alo, buna ziua, am sunat in legatura cu anuntul pentru adoptia pisicutei.
– Alo da, si ce doriti? imi raspunde o voce rastita de femeie.
– Pai as vrea sa adopt pisicuta. Daca ati putea sa-mi dati mai multe informatii… (zic eu, deja ma gandeam ca ceva e in neregula dar nu reuseam sa imi dau seama exact ce anume).
– Da ce informatii vreti sa va dau? (cu o voce din ce in ce mai rastita). Aveti plasa de sarma la geamuri?
– Poftim?
– Ce poftim domne? Ia mai lasa-ma-n pace! si mi-a inchis apelul.
Am ramas asa un pic blocat, nu m-am prins din prima ce se intamplase. Zic ok, poate am format eu gresit, hai sa ma mai uit la niste anunturi. Vad o alta pisicuta cam cum isi dorea tata, sun:
– Buna ziua, in legatura cu anuntul pentru adoptie…
– Buna ziua, ce pisica v-ar interesa?
(zic hopa, aici sunt mai multe 😐 ) – Pentru Ali, nu stiam ca aveti mai multe.
– Da, dar mai aveti pisici?
– Am mai avut, zic, ultima s-a dus acum o saptamana.
– Aoleu, da de ce? Ce i-ati facut?
– Pai era batrana, zic, i-am facut ce am putut si eu, am dus-o la doctor, am incercat sa o salvez.
Imi dau seama din tonul interlocutoarei ca deja am niste bile negre daca mi-a murit pisica. Probabil e convinsa ca daca ai grija de ea cum trebuie traieste si 300 de ani si normal, o fi fost vina mea ca a murit.
– Da, nu e bine… dar plasa metalica la geamuri aveti?
– Sunteti a doua persoana care ma intreaba asta, la ce este nevoie?
Chiar nu stiam si se pare ca plasa de sarma la geamuri e ceva obligatoriu, ce naiba, iti da amenda daca nu ai?
– Ca sa nu iasa pisica afara domnule ca moare daca iese afara!
Deci sa ne intelegem, cred ca traim in universuri diferite. In universul meu nu am nici un fel de plasa la geamuri, pisica familiei iesea afara de cate ori voia pe zi in gradina (ca stam la parter), tatal meu i-a facut o scara speciala pe care sa coboare si sa urce inapoi. In 20 de ani de zile nu a patit absolut nimic ca a iesit afara, era vaccinata, nu s-a imbolnavit, nu a fost mancata de caini, nu a fost calcata de masini, nu a avut nici o problema. Probabil ca eu traiesc in universul in care pisicile de mii de ani au reusit sa supravietuiasca pana s-a dat in functiune fabrica de plase de sarma de la Urziceni.
Iar in universul acestor femei cu care vorbeam la telefon, pisicile sunt niste chestii atat de sensibile incat daca doamne fereste au trecut de tocul ferestrei gata, expira instant.
Nu am putut sa ma abtin asa ca am intrebat-o:
– Nu va suparati, dumneavoastra ati gasit aceasta pisica pe strada, nu?
– Da, era langa niste tufisuri dintr-un parc…
– Si acolo avea plasa metalica la geamuri? sau a fost un miracol ca a supravietuit?
End call. Al doilea telefon care mi se inchide in nas. Bine, de data asta a fost si vina mea ca am incercat sa fiu rational. Dar nu-i problema, incep sa ma obisnuiesc.
Al treilea apel a fost cu o doamna care parea la fel de ofticata de viata ca si cele dinainte. La asta i-am zis ca am plasa metalica, imi venise ideea sa ii spun ca o sa tin pisica si in lesa pentru siguranta dar am fost in dubii, nu stiam daca se pune ca bila alba sau neagra asa ca am ramas doar la faza cu plasa. Un sictir in vocea ei de zicea ca imi face cea mai mare favoare posibila ca vorbeste cu mine, imi venea sa ii zic ca sunt dispus sa ii dau spaga numai sa vorbeasca normal, ca nu pe mine m-a luat de pe strada. Dar na, suportam, ca sa reusesc sa adopt o pisica si sa scap de toata nebunia asta.
Discutia se lungeste, sunt intrebat cu ce ma ocup, daca am mai avut pisici, cate, cand, de ce nu mai am, cat castig, daca imi dau seama care sunt responsabilitatile si cheltuielile cu intretinerea unei pisici, imi venea sa ii zic femeie, tocmai am decartat 10 meleoane doar pentru ultima zi de tratament a pisicii pe care am avut-o, ti-am zis tot istoricul, inteleg ca e o provocare sa asculti raspunsurile la intrebarile pe care le pui, dar fa un efort ca deja mi se pare ca ori ma iei la caterinca ori nu functioneaza procesorul cum trebuie. Dar tac, si raspund corect la toate intrebarile.
Tot mai era ceva ce nu ii convenea, faza e ca nici ea nu stia ce. Poate fiindca sunt barbat, sau poate fiindca i se termina prea repede lupta intru salvarea sufletelor parasite. Bine, zice, sa ne vedem in weekend sa o vedeti daca exista compatibilitate, si daca va place, si daca si ea se adapteaza cu dvs… wtf? e cu vizionare, probabil o sa imi mai dea niste teste grila, sa vin cu recomandari de la vecini, ce naiba mai vrea? Si lovitura de gratie: “daca o sa fie totul ok, o sa va aduc eu pisica saptamana viitoare, sa vad si eu unde stati, si semnam un contract, si trebuie sa imi trimiteti regulat poze si filmari, si sa pot sa vin in vizita sa o vad!“.
A fost momentul in care am fost un pic confuz, eu vazusem anunt de adoptie pisica, nu copil. Dar am zis ok, hai sa mergem mai departe, las eu de la mine, sa vedem ce se intampla.
Cu o zi inainte de weekend ma suna sa imi zica: “nu ne mai vedem in weekend, a luat o prietena de-a mea pisica si sa vedem daca se adapteaza cu ea bine, daca nu, atunci va sun.“
Super om, super caracter. Stabilisem sa ne intalnim si mi-am aranjat sa nu plec nicaieri in weekend sa ma duc sa vad pisicuta, il pun si pe taica-miu pe jar ca gata, am gasit, asta este, o luam, dupa care imi dai cu flit. Dupa care eu sa astept ca poate ma suni sau nu. 7 ani optionali de-acasa?
Iarasi telefoane, dau de o asociatie de protectie a animalelor si aia care imi raspunde mai are putin si da cu receptorul de pamant. Deja nu ma mai impresioneaza, stiam la ce sa ma astept. Ma pregateam sa caut pe net magazine de animale de unde sa pot cumpara o pisica direct si fara atata drama. Numai ca, persoana care mi-a raspuns la ultimul numar la care sunasem era o doamna care vorbea normal! Adica pe un ton de om normal, nu psihopat, politicos, vrea sa afle mai multe despre conditiile in care o sa cresc pisicuta, dar discutia nu mai seamana a interogatoriu ci decurge perfect normal, de la sine. Stabilim sa ne intalnim intr-o seara la un cabinet veterinar unde era pisica in convalescenta dupa castrare, nu imi vine sa cred dar chiar se intampla, vad pisicuta, un ghemotoc de blana alba si gri, cu un nasuc roz si niste ochi ca de chihlimbar. Ma topesc instant.
Stabilim sa ne vedem iarasi peste cateva zile cand urma sa o iau acasa de la cabinet. Nu mai aveam rabdare! Numaram zilele pana la momentul X si uite ca am avut noroc, doamna respectiva m-a sunat sa ne vedem cu 2 zile mai devreme.
Mers, luat pisicuta acasa, greu de tot pana s-a obisnuit cu casa desi avea toata sufrageria doar a ei, cu casuta si jucarii… tot ce avea nevoie, conditii de lux.
Si uite-asa, a trecut mai mult de juma de an de cand face parte din familia noastra. Si-a luat intreaga casa in stapanire, nu-i mai e frica de nimic. O rasfatata de nu se poate. Si plina de iubire cat poate sufletelul ala mic al ei.
Asa ca daca vreti sa adoptati o pisicuta, nu va lasati descurajati. Pregatiti-va sa dati peste toate variantele demo de dereglaje mentale, dar pana la urma o sa aveti noroc si fix cand o sa va descurajati, o sa nimeriti o persoana super ok, care o sa va ajute.
Si v-as zice sa evitati asociatiile de protectie a animalelor. Cele cu care am avut eu contact mi-au facut cea mai proasta impresie posibila. Nu stiu care-i faza, ziceau unii de pe net ca nu ar fi asa interesati sa dea pisicutele la adoptie, ca sa aiba un numar anume de cazuri pe care sa isi ia bani de nu stiu unde. Evident, vorbesc gurile rele. Dar totusi. Bunul simt si politetea ar fi cazul sa primeze, ca nu suntem toti sclavii lor.
